1. Programul Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019–2023
Producătorii din sectorul vitivinicol pot beneficia prin Programul Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 de sprijin financiar pentru următoarele măsuri:
- promovarea vinurilor, prin submăsura de informare în statele membre ale Uniunii Europene cu privire la consumul responsabil de vin și la schema de denumiri de origine controlată și indicații geografice, precum și submăsura de promovare în țări terțe, în vederea îmbunătățirii competitivității vinurilor cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viței-de-vie;
- restructurarea şi reconversie plantațiilor viticole;
- asigurarea recoltei;
- investiţii;
- distilarea subproduselor.
1. Promovarea vinurilor
1.1. Submăsura de informare în statele membre ale UE cu privire la consumul responsabil de vin și la schema de denumiri de origine controlată şi indicații geografice
Beneficiarii sprijinului financiar pentru această submăsură sunt producători din sectorul vitivinicol – persoane juridice, forme asociative profesionale ale producătorilor din sectorul vitivinicol, inclusiv asociațiile temporare formate din doi sau mai mulți producători, organizații interprofesionale din sectorul vitivinicol și organisme de drept public, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019–2023.
Acțiunile de informare în statele membre pot fi efectuate prin campanii de informare și prin participarea la evenimente, târguri și expoziții importante la nivel național sau la nivelul UE. Informațiile destinate consumatorilor se referă la:
a) consumul responsabil de vin și riscul asociat consumului nociv de alcool;
b) schema de denumiri de origine controlate și indicații geografice a UE, în special condițiile și efectele, în legătură cu calitatea specifică, reputația sau alte caracteristici ale vinului datorate mediului geografic sau originii sale. Informațiile diseminate se bazează pe calitățile intrinsece ale vinului sau pe caracteristicile acestuia și nu trebuie să fie orientate spre o anumită marcă sau să încurajeze consumul de vin pe motivul originii sale specifice, chiar dacă originea acestuia poate fi indicată ca parte a acțiunii de informare.
Contribuția UE pentru submăsura de informare este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar contribuția beneficiarilor este de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. Obiective cuantificabile:
1.2. Submăsura de promovare în țări terțe, în vederea îmbunătățirii competitivității vinurilor cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viţei-de-vie produse în România și pentru crearea de noi oportunități privind exportul sau posibilitatea extinderii de noi piețe de desfacere în țările terțe vizate.
Beneficiarii sprijinului financiar pentru această submăsură sunt producători din sectorul vitivinicol – persoane juridice, forme asociative profesionale ale producătorilor din sectorul vitivinicol, inclusiv asociațiile temporare formate din doi sau mai mulți producători, organizații interprofesionale din sectorul vitivinicol și organisme de drept public, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019–2023.
Societățile producătoare de vinuri cu DOC, IG, sau pentru care se indică soiul viței-de-vie pot fi solicitanți ai măsurii de promovare în țări terțe;
Contribuția UE pentru submăsura de informare este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar contribuția beneficiarilor este de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. Acțiunile de promovare eligibile pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul programelor de promovare a vinurilor în țări terțe sunt:
a) relații publice, acțiuni de promovare sau de publicitate, care vizează în mod special standardele înalte ale produselor din UE, în mod deosebit în ceea ce privește calitatea, siguranța alimentară sau mediul;
b) participarea la evenimente, târguri sau expoziții de importanță internațională;
c) campanii de informare, în special privind sistemele UE referitoare la denumirile de origine, indicațiile geografice și producția ecologică;
d) studii ale noilor piețe, necesare pentru extinderea piețelor de desfacere;
e) studii de evaluare a rezultatelor acțiunilor de informare și promovare.
Obiective cuantificabile:
2. Restructurarea şi reconversia plantațiilor viticole
Prin implementarea programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, producătorii din sectorul vitivinicol au posibilitatea să-și restructureze sau să-și modernizeze suprafețele cu viță-de-vie, în scopul creșterii competitivității și adaptării la cerințele actuale ale pieței.
Beneficiarii programelor de restructurare/reconversie sunt producători din sectorul vitivinicol, persoane fizice sau juridice care dețin și/sau exploatează suprafețe de viță-de-vie înscrise în Registrul Plantațiilor Viticole.
Programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole cuprind următoarele acțiuni eligibile:
- proiectare, instalare/înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj;
- modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă;
- modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor și instalarea a 3 rânduri de sârme, dintre care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerea lăstarilor;
- instalarea de sisteme de irigații prin picurare, inclusiv pentru viticultorii care au accesat programele anterioare de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.
Sprijinul financiar se acordă pe hectar pentru fiecare măsură eligibilă și nu depășește 75% din valoarea costurilor pentru realizarea măsurilor din cadrul programelor de restructurare/reconversie.
Obiective cuantificabile:
Suprafaţa viticolă care va fi restructurată
Absorbţia integrală a fondurilor aferente măsurii de restructurare
3. Asigurarea recoltei
Prin accesarea acestei măsuri producătorii din sectorul vitivinicol pot beneficia de o stabilitate sporită a veniturilor prin asigurarea suprafețelor împotriva unor fenomene climatice cu efecte adverse asimilabile dezastrelor naturale. Asigurarea recoltei constă în acordarea unui sprijin financiar astfel:
- pierderilor menţionate la litera a) şi împotriva altor pierderi cauzate de fenomene climatice cu efecte adverse;
- pierderilor cauzate de animale, boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.
Beneficiarii sprijinului financiar sunt producătorii din sectorul vitivinicol, persoane fizice/juridice, care asigură recolta plantațiilor viticole cu soiuri de struguri pentru vin.
Obiective cuantificabile:
4. Investiţii
Sprijinul financiar este acordat pentru creșterea competitivității producătorilor de vinuri, a performanței economice a întreprinderilor, precum şi pentru perfecționarea tehnologiilor de vinificație prin care se obțin vinuri calitativ superioare.
Țintele strategice generale se referă, în principal, la retehnologizarea infrastructurii întreprinderilor privind:
De asemenea, producătorii pot beneficia de sprijin pentru construirea/ achiziția întreprinderilor și achiziția tehnologiilor aferente, modernizarea cramelor existente și retehnologizarea acestora, precum și pentru modernizarea spațiilor de prezentare/depozitare a vinurilor proprii. Beneficiarii sunt întreprinderile vinicole, definite ca unități care desfășoară activitate economică de producție, prestări servicii sau de comerț în sectorul vitivinicol.
Sprijinul financiar acordat este de până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul măsurii. producerea produselor vitivinicole (de la strugure la vinul din cramă, îmbuteliat şi etichetat) marketing-ul vinului controlul calităţii investiții ce vizează produsele vinicole și pentru îmbunătățirea performanței globale a întreprinderii vitivinicole.
Sprijinul financiar acordat pentru măsura de investiţii, altele decât cele finanţate prin P.N.D.R., este de până la 50% din valoarea costurilor aferente cheltuielilor eligibile din cadrul măsurii. Beneficiarul poate accesa una din măsuri o singură dată pe an.
Obiective cuantificabile:
5. Distilarea subproduselor
Distilarea voluntară a subproduselor vinicole constituie o măsură importantă de eliminare a tescovinei și a drojdiilor, prin livrarea acestora către o distilerie în vederea distilării.
Sprijinul financiar este destinat distileriilor care dețin instalații de distilare/rafinare pentru producerea alcoolului rafinat folosit exclusiv în scopuri industriale sau energetice și care procesează subproduse de vinificație livrate pentru distilare în alcool brut cu tăria alcoolică de minimum 92% din volum.
Valoarea sprijinului este:
Obiective cuantificabile: