Direcția pentru agricultură județeană Iași

Agricultură

Anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană,a marcat o epocă nouă în economia agricolă şi de dezvoltare rurală a ţării noastre. În acest context, România trebuie să îşi adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea integra în piaţa internă a Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă Comună (PAC). Aderarea la UE este, probabil, cel mai puternic factor de presiune pentru reforma rapidă a agriculturii şi economiei rurale româneşti, dată fiind necesitatea integrării cu succes în economia rurală europeană. Modelul european de agricultură se bazează pe un sector competitiv, orientat spre piaţă, îndeplinind, totodată, şi alte funcţii publice, cum ar fi protejarea mediului înconjurător, oferirea unor aşezari rezidenţiale mai convenabile pentru populaţia din spaţiul rural, precum şi integrarea agriculturii cu mediul înconjurător şi cu silvicultura. Politica Agricolă Comună îşi deplasează accentul de la subvenţiile directe acordate agriculturii (pilonul I al PAC) spre dezvoltarea integrată a economiei rurale şi spre protejarea mediului înconjurător (pilonul II al PAC). Economia rurală românească, dominată de agricultură în mare parte, este încă slab integrată în economia de piaţă. În contextul actual al economiei de piaţă, de modul înţelegerii şi aplicării tehnicilor de marketing depinde bunăstarea cetăţenilor din zona rurală şi urbană, precum şi bunăstarea producătorilor agricoli.

 

Agricultura_romaniei pdf

Accessibility Tools