Astăzi, 4 ianuarie 2021, la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași a fost organizată o dezbatere cu reprezentanții structurilor asociative din legumicultură.
Scopul întâlnirii a fost analiza proiectelor propuse de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru dezbatere publică:
Hotărâre pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022.
Hotărâre pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2022.
Au fost discutate aspecte privind culturile propuse să fie susținute în anul 2022, producțiile de realizat, perioada de valorificare, sprijinul financiar prevăzut și documentele necesare pentru accesarea programelor. S-au reliefat și situații din experiența anului 2021, precum și soluții pentru desfășurarea în bune condiții a etapelor de înscriere, verificare și plată pentru legumicultori.
Au fost prezentate informații privind avantajele înființării grupurilor de producători, posibilitățile de valorificare a producției și exemple de bună practică. Reprezentanții structurilor asociative din Târgu Frumos, Golăești, Răchiteni, Stolniceni Prăjescu au făcut propuneri referitoare proiectele de acte normative pentru a fi transmise la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.