Recent s-a desfășurat la București Sesiunea științifică internațională: ,, Cercetări de Economie Agrară și Dezvoltare Rurală" cu tema: ,,Dezvoltarea durabilă a agriculturii și a spațiului rural din perspectiva Politicii Agricole Comune", organizată de Academia Română – Institutul de Economie Agrară București. Evenimentul s-a desfășurat la data de 11 decembrie 2019 la Casa Oamenilor de Stiință București și a cuprins o sesiune plenară, prezentare de carte și trei secțiuni (Secțiunea 1 – Piețe și politici agricole, Secțiunea 2 – Dezvoltare rurală și Secțiunea 3 – Comerț exterior și agromediu).
În cadrul sesiunii plenare au fost prezentate următoarele: tematica de cercetare a Institutului de Economie Agrară București pe anul 2019; un studiu comparativ România /Uniunea Europeană privind exploatațiile agricole românești: evoluții, structură, tendințe de dezvoltare în viitor în concordanță cu Politica Agricolă Comună; redistribuirea și reducerea plăților directe – o recapitulare a problematicii dezbătută în perspectiva perioadei 2021 – 2027.
În cadrul evenimentului au fost prezentate două lucrări:
- Piețele agricole și spațiul rural în contextul modernizării și simplificării Politicii Agricole Comune (coordonatori: Cecilia Alexandri, Cornelia Alboiu, Mihaela Kruzslicika, Mirela Rusali, Monica Tudor), Editura Academiei Române.
- Viața rurală românească pe lungul drum între Flămânzi și Uniunea Europeană sau drama satului și a țăranului român într-un secol de iluzii, dezamăgiri și speranțe (autor: Păun Ion Otiman) Editura Academiei Române și Editura Artpress.
În cadrul Secțiunii 1 – Piețe și politici agricole au fost prezentate aspecte privind impactul sprijinului cuplat asupra sectorului legumicol în profil teritorial, elemente pentru o analiză SWOT a sectorului agricol din România, sectorul ovinelor și caprinelor în contextul pre- și post-aderării României la Uniunea Europeană, situația actuală a pieței alimentelor, efectele aplicării sprijinului cuplat în România la diverse culturi și în creșterea animalelor, Reforma Politicii Agricole Comune după 2020, studiul comparativ privind sprijinul financiar acordat în sectorul vegetal în perioadele 2007-2013 și 2014-201, asocierea producătorilor - o soluție viabilă pentru agricultura românească, valorificarea produselor alimentare prin intermediul circuitelor scurte de aprovizionare.
Secțiunea 2 – Dezvoltare rurală a cuprins lucrări cu următoarele tematici: influența și rolul grupurilor de acțiune locală asupra dezvoltării rurale, impactul politicilor de dezvoltare rurală asupra gospodăriilor rurale, inovația socială și dezvoltarea rurală, rolul subvențiilor în Uniunea Europeană, diversificarea activităților în cadrul fermei, sprijinul financiar pentru zonele defavorizate în România și Uniunea Europeană, proiectarea unui cadru comun pentru structurarea indicatorilor de agromediu, dezvoltarea rurală prin activități neagricole în România. În cadrul acestei secțiuni, reprezentanta Direcției pentru Agricultură Județeană Iași (Camelia APETROAIE) în colaborare cu reprezentanta Institutului de Cercetări Economice și Sociale ,, Gh. Zane " Iași (Krisztina Melinda DOBAY) au prezentat lucrarea: ,, Rolul parteneriatelor în dezvoltarea spațiului rural – 20 de ani de colaborare între consultanța publică ieșeană și cercetarea științifică ", care a cuprins exemple de bună practică la nivel național și internațional privind colaborarea cu cercetarea economică, respectiv cercetarea din sectoarele vegetal, zootehnic, pomicol, viticol.
În cadrul Secțiunii 3 – Comerț exterior și agromediu au fost evidențiate informații privind potențialul de export al principalelor produse cerealiere, dezvoltarea sistemelor digitale în agricultură, ariile protejate, comerțul internațional agroalimentar al României cu țările Uniunii Europene, conservarea biodiversității, schimbările climatice, inovarea și transferul de cunoștințe, lanțul agroalimentar, utilizarea produselor de protecție a plantelor.
Manifestarea științifică a oferit cadrul unui real schimb de experiență la nivel național și internațional, precum și posibilitatea de promovare a exemplelor de bună practică